Tratamentul cu zaţul de cafea, cel mai bun pentru reducerea celulitei

Multe produse cosmetice destinate să reducă celulita conțin cafeină cu acțiune lipolitică, care favorizează eliminarea grăsimilor de pe anumite părți ale corpului (fese, coapse, șolduri). Zațul de cafea permite pregătirea acasă a unui gomaj anticelulitic, după o rețetă naturală.

Este un tratament 100% natural și eficient de combatere a celulitei, care activează circulația sanguină, hidratează pielea, elimină celulele moarte și întărește epiderma.

Într-un bol se amestecă o lingură de zaț de cafea cu o lingură de ulei de măsline. Cantitățile pot fi mai mari, în funcție de suprafaţa pe care se aplică tratamentul, dar întotdeauna jumătate-jumătate. Produsul rezultat se aplică pe zonele vizate și se masează ușor cu o mănușă, circular, activându-se astfel circulația sanguină, după care se spală din abundență cu apă rece. 

Remedii naturale pentru tuse şi durere în gât. Ceaiul din ceapă, din nuci sau siropul de hrean, alternativă la medicamente

Având cauze diverse, tusea, seacă sau expectorantă, este reacţia corpului prin care sunt eliminate substanţele străine şi mucusurile care se acumulează în plămâni şi pe căile respiratorii. Exceptând cazurile în care este absolut necesară intervenţia unui medic (tuberculoza, bronşita, otita, pleurezia etc.), tusea poate fi tratată la domiciliu, cu remedii naturale, preparate în caz, uneori chiar mai eficiente decât medicamentele şi fără reacţii adverse.

Astfel, siropul din ceapă, ceaiul de nuci sau siropul din ridiche neagră şi-au dovedit, în timp, eficacitatea, atunci când siropurile şi spray-urile pentru gât, din farmacie, nu au dat rezultatele promise în reclame. Tusea poate fi cauzată de afecţiuni bronhopulmonare (bronşita, traheita, astm, cancer bronhopulmonar, inhalare a unui corp străin, dilataţie a bronhiilor, tuberculoza), dar şi otorinolaringologice (otita, rinofaringită, sinuzita), pleurale (pleurezie, pneumotorax), cardiace (insuficienţă cardiacă stângă) sau digestive (reflux gastroesofagian). 

Totodată, tusea poate fi declanşată de factori alergeni precum praful de casă, polenul, escoliaţiile de la animale sau hrana pentru peşti sau de sinuzita cronică, atunci când este însoţită de febră, dureri de cap sau lipsa poftei de mâncare. Atunci când tusea este cauzată de o răceală comună sau de consumarea unui aliment rece, există remedii naturale care pot ameliora problema, mult mai eficient decât medicamentele, mai ales că acestea din urmă pot avea reacţii adverse mult mai grave decât „simplă” tuse pentru care au fost administrate.

Tratamente naturiste

- Miere de albine şi turmeric: de patru ori pe zi ia o linguriţă de miere de albine amestecată cu puţin turmeric.

- Inhalaţii cu ulei de pin, ienupăr sau brad: se pun câteva picături din aceste uleiuri într-un vas cu apă fierbinte şi se inspiră adânc vaporii degajaţi.

- Sirop de ridiche neagră: este indicat atât pentru adulţi, cât şi pentru copii şi are şi proprietăţi imunostimulatoare, vindecând orice fel de tuse (seacă sau productivă). Se spală o ridiche neagră şi la capătul cu frunze se face o scobitură care se umple cu miere, de preferat să fie de tei, iar apoi se aşază lângă o sursă de căldură (soba, calorifer etc.), urmând ca în 6-12 ore să se formeze un sirop în interiorul ridichiei. Din acest sirop se ia o linguriţă de 3-4 ori pe zi şi pe măsură ce se consuma siropul, se adaugă miere în scobitura ridichiei, până când coaja acesteia începe să se usuce. Sirop din ridiche neagră se poate obţine şi feliind două ridichi, aşezându-se apoi, într-un castron, alternativ: un rând felii de ridiche, un strat de miere, în 6-12 ore începând să se formeze sirop.

- Ulei de oregano: o infuzie cu ulei de oregano face minuni în cazul tusei persistente. Dr. Oz. citat de eva.ro recomandă să fierbi puţină apă, să pui 3-4 picături de ulei de oregano şi să faci inhalaţie cu un prosop pe cap.

- Vinul de ceapă: este un remediu foarte bun atât pentru tuse, cât şi pentru durerile de cap şi de gât cauzate de sinuzită. Într-un vas (castron, sticlă) se pun 200 grame de ceapă tocată mărunt, 100 grame de miere polifloră şi 500 ml de vin natural (roşu sau alb). Se lăsă la macerat 10 zile într-un loc călduţ, după care se strecoară şi se beau 3-4 linguri pe zi.

- Ceai de ghimbir: pentru gât inflamat şi tuse. Pune câteva felii de ghimbir proaspăt în apă fiartă, lasă la infuzat 10 minute şi serveşte ceaiul cu înghiţituri mici.

- Ceai de salvie: pentru durere în gât. Se prepară ceaiul lăsând la infuzat salvia, după care se adăugă puţină sare de mare şi se face câte o gargară de trei ori pe zi.

- Sirop de ceapă: se prepară din trei cepe tocate mărunt, 150 ml de apă şi 100 grame de miere. Amestecul se fierbe timp de cinci minute, se lăsă la răcit şi se iau 3-4 linguri pe zi.

- Limonadă caldă pentru gât: se stoarce o lămâie într-un pahar cu apă călduţă şi se adăugă puţină miere de albine. Lămâia este o sursă foarte bună de vitamina C şi ajută organismul să se recupereze mai repede, însă este nevoie de cel puţin trei pahare consumate pe zi.

- Ceai din ceapă: o ceapă de mărime medie, cu tot cu coaja, se zdrobeşte cu pumnul de masă, se fierbe în 300 ml de apă, timp de 10 minute, iar când se răceşte amestescul se adaugă trei linguriţe de miere. Se consumă 2-3 căni de ceai din ceapă pe zi.

-  Ceai din ceapă şi nuci: se taie mărunt două cepe, cu tot cu coajă şi, împreună cu trei nuci zdrobite, se fierb într-un litru de apă, timp de 15 minute. Când se răceşte amestecul se îndulceşte cu miere şi se bea pe parcursul unei zile.

- Ceai de nuci: se dau în clocot 750 ml de apă şi apoi se adaugă cinci nuci spălate bine şi doar crăpate, evident, cu coaja cu tot. Se fierbe totul încă zece minute şi se bea călduţ, neîndulcit.

-  Sirop de hrean: peste o rădăcină de hrean rasă se adaugă cinci linguri de miere, se amestecă bine totul şi după câteva ore de macerare se pot consuma trei linguriţe pe zi din siropul format.

- Sirop din lapte, ceapă şi usturoi. Se macină căţeii dintr-o căpăţână de usturoi şi se dă pe răzătoare o ceapă medie, amestecul fierbându-se timp de cinci minute într-un litru de lapte dulce. După gust, se poate îndulci cu miere şi se consuma o lingură la două ore.

-  Ceaiul de tei calmează tusea şi gâtul iritat. Sunt indicate 2-3 căni de ceai din flori de tei pe zi îndulcit cu miere.

-  Piperul alb, măcinat, amestecat cu miere. Un vârf de cuţit de piper alb, amestecat cu o linguriţă de  miere, consumat de trei ori pe zi, face minuni în cazul tuşei.

-  Decoctul de cimbru: 30 de grame de plantă la un litru de apă. Se beau trei căni pe zi, între mese.

- Decoct de muşeţel: pentru calmarea tusei convulsive. Se pun comprese calde cu decoct de muşeţel, pe torace.

Teiul – copacul care vindecă și trupul și sufletul

Dacă este adevărat că bolile trupești sunt provocate de boli sufletești, și reciproca este la fel de valabilă: remediile naturii care vindecă sufletul, vindecă sigur și trupul. Că este adevărat, o dovedește planta magică celebrată la începutul lui iunie: teiul. Acest arbore ne este atât de aproape de suflet nouă, românilor, încât e de-ajuns să-i simțim mireasma și deja putem să-i decodificăm calitățile de leac. Parfumul florilor de tei ne aduce pace în suflet, ne face meditativi și ne îmblânzește inima, pregătind-o pentru marile împliniri ale verii. Totuși, să pășim dincolo de domeniul inspirației și să căutăm în limbajul sec al enciclopediilor și al studiilor de specialitate descrierea calităților terapeutice concrete ale acestui copac.

Unde găsim și cum culegem florile de tei

La noi în țară există 3 feluri de tei: teiul cu frunza în formă de inimă (Tilia cordata), care înflorește la începutul lui iunie și are pe dosul frunzelor niște perișori gălbui; teiul cu frunza mare (Tilia platyphillos), care înflorește ceva mai târziu și are frunzele mai mari decât celelalte specii înrudite; teiul argintiu (Tilia argentea), care înflorește abia în iulie, având frunze și flori alburii. Indiferent de tipul lor, toți teii au aceleași întrebuințări medicinale. Îi găsim în asociații dense, adevărate păduri, mai ales în Dobrogea și în sudul Munteniei. Dar teiul crește și în celelalte zone ale țării, de la câmpie și până spre zona montană. Culegerea florilor de tei se face prin simpla rupere de pe ramuri. Este o operațiune delicată, din cauza înălțimii mari a arborilor și a fragilității extreme a ramurilor, care nu o dată s-au rupt, accidentându-i pe culegătorii imprudenți. De aceea, recoltarea florilor de tei trebuie făcută de pe o scară bine asigurată, pentru a evita situațiile periculoase. Obligatoriu, culesul se face pe timp frumos. La minimum o zi după ce a plouat, pe timp uscat, florile de tei au maximum de principii active. Se desprind florile de pe ramuri cu tot cu bractee și se pun în săculețe de pânză. Uscarea se face la umbră, în locuri bine aerisite, într-un strat gros de cca 5 cm. Din 1 kg de flori proaspete se obține ceva mai mult de ¼ kg plantă uscată, care va fi depozitată în locuri fără umiditate și răcoroase.

Cum se prepară și se administrează florile de tei

Pulberea. Se obține prin măcinarea cu râșnița a plantei uscate. O linguriță rasă de pulbere (cca 1,5 g) se ține câteva minute sub limbă, după care se înghite cu apă. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori/zi. Dozele maxime admise pentru pulberea de tei: copiii între 2 și 4 ani – maximum 2 g/zi, cei între 5 și 9 ani  – maximum 3 g/zi, în timp ce copii între 10 și 14 ani – maximum 6 g/zi. Persoanele peste 14 ani vor lua aceeași doză ca și adulții, care este de maximum 12 g/zi.

Infuzia fierbinte. Se folosește pentru a provoca transpirația, element foarte important în tratarea răcelilor și a unor boli ce apar pe fondul intoxicării organismului. Se prepară prin opărirea a 2 lingurițe de flori cu o cană de apă clocotită, după care se lasă un sfert de oră să infuzeze. Se bea fierbinte, așa încât efectul sudorific să fie maxim.

Infuzia combinată. Combină extracția la rece cu cea la cald, pentru conservarea principiilor active. Se prepară astfel: 2-3 lingurițe de flori de tei mărunțite se lasă la înmuiat în ½ cană de apă de seara până dimineața, când se filtrează; maceratul se strecoară, iar pulberea rămasă se opărește cu încă ½ cană apă fierbinte, se lasă la infuzat 20 minute și se strecoară; se combină cele două extracte; preparatul se bea cu o jumătate de oră înainte de mese. Doza: 3 căni pe zi.

Tinctura. Se umple pe jumătate un borcan cu pulbere de flori de tei, completându-se restul cu alcool de 40°. După ce conținutul a fost omogenizat prin amestecarea alcoolului cu planta, se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat timp de 8 zile. Lichidul se filtrează prin tifon și se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare.

Băile terapeutice. Două mâini de flori de tei se lasă la înmuiat timp de 12 ore (de seara până dimineața) într-o oală cu 4 litri de apă călduță, după care se filtrează. Maceratul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă se mai opărește cu 1 litru de apă timp de 10 minute și se filtrează. Se toarnă ambele preparate în cada de baie, peste apa fierbinte. De regulă, băile cu flori de tei se fac seara, deoarece au un puternic efect somnifer.

Tratamente interne

Anxietate (stări de teamă fără un motiv aparent) – teiul diminuează stările de anxietate, precum și unele tulburări asociate lor: atacuri de panică, distonie neurovegetativă etc. În terapia contra anxietății se administrează pulberea de tei, din care se iau câte 2 g de 3 ori/zi, în cure de 6 săptămâni, urmate de 2 săptămâni de pauză.

Iritabilitate nervoasă, isterie – se face o cură cu infuzie combinată de tei, din care se bea câte o cană (250 ml) de 3 ori/zi, în cure de 28 de zile. Este un tratament recomandat și persoanelor la care aceste probleme emoționale apar pe fondul insomniei, al epuizării sau al anumitor tulburări hormonale (sindrom premenstrual, menopauză).

Insomnie – se bea un pahar de infuzie combinată de tei la câteva ore după masa de seară, imediat înainte de culcare. Florile de tei conțin principii active care induc starea de somn, acționând printr-un mecanism similar cu cel al medicamentului Benzodiazepină. Atenție însă, o doză prea mare de tei poate avea un efect contrar, alungând somnul.

Dureri de cap, migrenă – se beau 1-3 căni de ceai de tei fierbinte, pe stomacul gol. Acest tratament are efecte sedative rapide, diminuând intensitatea durerii de cap. În migrenele biliare, infuzia de tei poate declanșa reflexul vomitiv – un element care vă poate contraria, dar care este pozitiv. Dați curs acestui reflex natural care deblochează colecistul și grăbește sfârșitul migrenei.

Adjuvant în hipertensiune arterială – se administrează pulbere de tei, din care se ia câte o linguriță, de 4 ori/zi, în cure de 60 de zile, urmate de 15 zile de pauză. Teiul acționează prin efect vasodilatator, prin acțiune sedativă la nivelul sistemului nervos central și prin efect depurativ, eliminând surplusul de apă din organism.

Adjuvant în febră – 2 căni de infuzie de tei caldă stimulează o sudoraţie intensă, ceea ce va duce la scăderea temperaturii. Se bea mai ales în accesele de febră asociate infecțiilor acute.

Răceli (viroze respiratorii), gripă – teiul nu are un efect antiviral, dar ajută la reglarea temperaturii, la eliberarea căilor respiratorii, reduce și elimină durerile musculare și de cap asociate acestor afecțiuni. Se ia infuzie combinată, îndulcită cu miere, câte 1 litru/zi, până la vindecare.

Tuse iritativă, tuse productivă, bronșită – în florile de tei există anumite substanțe emoliente (mucilagii), care reduc senzația de iritare de pe căile respiratorii și, ca atare, calmează tusea uscată. Aceste principii active sunt utile și în tusea productivă, deoarece ajută la eliminarea secrețiilor în exces de pe căile respiratorii. Se bea infuzie combinată, câte o cană de 3 ori/zi. În bronșită, se bea infuzie fierbinte de tei, 2 căni/zi. Are efect calmant: diminuează intensitatea acceselor de tuse, ajută la eliminarea secrețiilor de pe căile respiratorii și combate accesele de febră.

Adjuvant în retenția de lichide – se face o infuzie combinată de tei ceva mai concentrată (50 g la 1 litru de apă), care se ia cu lingura, pe parcursul a 2 zile. Această infuzie amplifica diureza și stimulează eliminarea surplusului de lichide prin transpirație. Suplimentar, se fac băi generale cu flori de tei, care au efect diuretic și calmant, fiind utile și contra cistitei și a nefritei.

Gastrită – durerile de tip arsură, specifice acestei afecțiuni, sunt alinate și vindecate cu pulbere de tei. Pe de o parte, reduce nivelul de stres și tensiunea psihică, iar pe de alta, protejează și cicatrizează mucoasa gastrică. Se ia câte o linguriță de pulbere de 3-4 ori/zi, înainte de mese. În perioadele de criză puternică, cu dureri intense, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore. Se beau mari cantități de infuzie combinată de tei, neîndulcită. Pentru o mai mare eficiență, se pune la macerat, împreună cu teiul, și o cantitate egală de rădăcină de lemn-dulce.

Adjuvant în hepatita de tip B și C – Principiile active din teiul argintiu au efect hepatoprotector. Efectul de protejare a celulei hepatice, combinat cu cel de stabilizarea și de calmare psihică, recomandă teiul în tratarea hepatitelor cu posibilă evoluție spre ciroză (evoluție accelerată de stres). Se recomandă administrarea a 2-3 căni de infuzie combinată de tei/zi, în cure de 4 săptămâni, urmate de altele 4 de pauză.

Dureri articulare în artrită – Administrarea infuziei combinate de tei reduce inflamația și mai ales durerile articulare. Acest efect se datorează flavonoidelor din florile de tei. Se țin cure de 21 de zile, timp în care se consumă 3 căni/zi de infuzie combinată de tei, înainte de mese.

Adjuvant în limfom malign – Un studiu argentinian indică o acțiune antitumorală a florilor de tei cu frunza în formă de inimă. Se recomandă administrarea a 2-3 căni de infuzie combinată/zi. Are efect de inhibare a multiplicării celulelor tumorale și induce autodistrugerea acestora. Aceste efecte se datorează substanței scopoletina, conținută de florile acestei specii de tei.

Tratamente externe

Insomnie, agitație la bebeluși – unul din cei mai mari fitoterapeuți contemporani, francezul Maurice Messegue, povestea că prima sa inițiere în arta tămăduirii cu plante a primit-o la doar 4 ani, când tatăl sau îl îmbăia cu flori de tei. Sub influența acestei băi, starea lui de spirit se alchimiza brusc: tensiunile și supărarea îi dispăreau ca prin farmec și un somn binefăcător îl cuprindea imediat. Această plantă îi inducea vise atât de frumoase și de intense, încât le-a ținut minte toată viața. În aceste vise vedea „zâne-flori”, a căror prezență îl făcea fericit. Și în medicina noastră populară băile cu flori de tei erau folosite pentru a liniști somnul celor mici, dar și pentru tratarea cu succes a tusei convulsive.

Coșmaruri, tulburări de somn – Se umple o față de pernă cu flori de tei uscate și se folosește în locul pernei, în timpul somnului. Este un tratament de medicină populară cu o eficiență incredibilă, deși mecanismele biologice prin care acționează sunt încă inexplicabile.

Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de tei

Administrat în doze normale, niciun studiu făcut până acum nu a pus în evidență vreo formă de toxicitate a teiului, nici măcar asupra femeilor care alăptează sau a celor însărcinate.

Teiul și magia

– În Roma Antică, teiul simboliza iubirea conjugală și fidelitatea în cuplu, fiind în același timp și arborele lui Venus (zeița iubirii) și al Iunonei (zeița înțelepciunii). Cuplurile tinere își împodobeau altarul casei cu ramuri de tei înflorite, pentru a beneficia de înțelepciune și stabilitate.

– Poetul Ovidiu, cel exilat pe țărmul Pontului Euxin, afirma că de sărbătoarea dedicată zeiței fertilității, fecioarele se împodobeau cu coroane din flori de tei.

– Triburile germanice de acum două milenii considerau teiul ca fiind un arbore al păcii și dreptății. În fiecare an, vara, era adorat ca arbore sacru și sărbătorit cu dansuri și muzică. Judecata tribală se făcea la tulpina unui tei, pentru a ajuta judele să dea verdictul corect.

– Prezicătorii sciți împărțeau o frunză de tei în trei bucăți egale, pe care le înfășurau în jurul degetelor de la mâna stângă, pentru a obține inspirația și a căpăta puterea de a ghici viitorul.

– În folclorul polonez există și acum credința că teiul plantat în fața casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc și pace și ajută oamenii să nu cedeze diferitelor ispite.

– Conform credinței populare franceze, o căsătorie nu se mai destrăma dacă mirii treceau la nuntă pe sub doi tei cu coroanele împreunate.

– În Estonia și în Lituania există obiceiul ca femeile tinere să aducă ofrande de hrană la un tei înflorit, cerând fertilitate și liniște în familie.

– La români, ramurile de tei înflorit sunt aduse acasă de Rusalii, după ce au fost sfințite de preot la biserică, fiind ținute la ușă ori lângă icoane. Se păstrează toată vara, având darul de a alunga grindina și furtunile distrugătoare, menținând seninul în casă. În satele din Bucovina se împodobesc mormintele cu ramuri de tei înflorite, pentru a le aduce morților pacea și împăcarea. Se crede că strămoșii îmbunați cu flori de tei veghează asupra celor vii și-i feresc de necazuri.

Încă din Evul Mediu, cărbunele din lemn de tei era folosit în satele românești ca leac sigur contra ulcerului stomacal, flatulenței și constipației. Se luau 2 lingurițe de cărbune pisat, în apă.

– În multe situri arheologice din Elveția s-au descoperit veșminte imprimate cu extract de tei. Obiceiul a fost păstrat și de popoarele slave, până în timpurile moderne.

– În creștinismul primitiv, lemnul de tei era considerat sfânt și exista obligația ca statuetele Fecioarei Maria și catapetesmele să fie cioplite din lemn de tei (Lignum sacrum).

– În astrologie, teiul este asociat cu luna, miresmei sale fiindu-i atribuit un efect afrodiziac.

– În antichitate, vindecătorii transferau bolile asupra teiului. Mulți părinți plantau un tei când li se năștea un copil, convinși fiind că astfel va fi ocrotit de boli. În caz că totuși se îmbolnăveau, erau întinși la umbra unui tei înflorit.

– În coroana teiului, nu cad niciodată săgeţile trăsnetelor, explicaţia fiind magnetismul diferit al teiului, faţă de cel al altor arbori. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele. În plus, umbra teiului nu provoacă răceli sau boli pulmonare, aşa cum se poate întâmpla cu persoanele care dorm la umbra nucului.

Mierea de tei are o puternică aromă de flori de tei, cu reflexe luminoase, galbene-portocalii. Cristalizează uşor, mai ales dacă este ţinută la rece. Mierea de tei produsă în România este exportată în toată Europa de Vest, fiind foarte căutată datorită calităţilor deosebite pe care le are. În primul rând, această miere are proprietăţi antimicrobiale şi antiinflamatorii. Este folosită în tratarea crampelor şi a bolilor renale şi foarte frecvent împotriva guturaiului, răcelii, tusei şi iritaţiilor gâtului, pentru că are o puternică acțiune antibacteriană la nivelul căilor respiratorii, dizolvând mucusul şi curăţând gâtul. Fiind un calmant al sistemului nervos, este recomandată împotriva insomniei, oboselii sau stresului. În prezent, România deţine cea mai mare suprafaţă de pădure de tei din toată Europa.

Recent, Agenţia de Protecţie a Mediului din Iaşi a încheiat inventarierea arborilor seculari şi a celor cu valoare biologică, considerați monumente ale naturii, protejate de lege. Printre aceștia, se află şi Teiul lui Eminescu. Specialiştii afirmă că acesta are exact 458 de ani. Este al şaselea ca vârstă, fiind devansat de trei stejari, care au între 530 şi 600 de ani, și de un păr, care are puţin peste 6 secole. Întâmplarea face însă ca cel mai vârstnic arbore să fie tot un tei. El se află în incinta Mănăstirii Bârnova şi are peste 650 de ani.